vineri, 8 octombrie 2010

Cum eviţi să fii păcălit(ă) de bănci? Sfatul 1.

M-am gândit că un niscaiva sfaturi despre actele adiţionale de modificare a contractelor de credit ţi-ar prinde bine. Mai ales în această perioadă, în care e o nebunie, iar băncile vor să aibe cât mai multe avantaje de partea lor.

Ce modificări trebuie să cuprindă actul adiţional?
În general, modificările care se pot aduce la un contract de credit aflat în derulare, făcute la cererea ta sau a băncii, sunt legate de:
  • Formula de calcul a ratei dobânzii variabile, sau
  • Comisioane.
Marja fixă a băncii (= creditor) nu poate fi majorat[ pe toată durata derulării contractului; poate fi, însă, redusă. Creditorul nu are voie să schimbe tipul de dobândă (din variabilă în fixă sau invers) şi nici să majoreze rata dobânzii.

Banca nu are voie să îţi impună plata unui comision de risc şi nu are voie să perceapă decât următoarele comisioane:
  • Comision de administrare credit sau comision de administrare cont curent (însă nu ambele simultan!!);
  • Comision de rambursare anticipată de maxim 1% şi numai la credite cu dobândă fixă;
  • Comision unic pentru servicii prestate la cererea consumatorilor;
  • Costuri legate de asigurările încheiate (dacă este cazul);
  • Penalităţi;
  • Comisionul de analiză dosar, care se poate percepe numai după semnarea contractului de credit, nu şi în situaţia în care creditul nu a fost acordat.
ATENŢIE!
  • Modificările din actul adiţional nu pot cuprinde majorări ale costului total al creditului.
  • În cazul în care creditorul vrea să facă şi alte modificări ale contractului, trebuie să le prezinte într-un act adiţional separat.
  • În cazul în care creditorul include şi alte modificări decât cele impuse prin OUG 50/2010, acesta riscă o amendă contravenţională cuprinsă între 20.000 lei – 100.000 lei.
Data viitoare revin cu explicaţii legate de timpul pe care îl ai la dispoziţie ca să semnezi actul adiţional, sau despre cum poţi verifica dacă modificările făcute contractului de credit sunt legale. Rămâi pe fază!

One response to “Cum eviţi să fii păcălit(ă) de bănci? Sfatul 1.”

Putri Adiratnaa spunea...

Oportunitate de împrumut oferită de dl, Benjamin care îmi salvează familia de la robie financiară {lfdsloans@lemeridianfds.com}

Bună toată lumea, sunt mamă singură Putri Adiratnaa, din Jakarta, aș dori să împărtășesc această mărturie grozavă despre cum am primit un împrumut de la dl, Benjamin, când am fost alungați de acasă când nu mai puteam să-mi plătesc facturile, după fiind înșelat de diverse companii online și refuzat un împrumut de la banca mea și o altă uniune de credit pe care am vizitat-o. Copiii mei au fost luați de asistență maternă, eram singură pe stradă. În ziua în care am pășit rușinos într-un vechi coleg de școală care m-a prezentat la Daisy Maureen. La început i-am spus că nu sunt mai pregătit să-mi asum niciun risc de a solicita un împrumut online, dar m-a asigurat că îmi voi primi împrumutul de la ei. În al doilea rând, din cauza casei mele, am fost nevoit să iau un proces și am solicitat împrumutul, din fericire pentru mine am primit un împrumut de 80.000,00 USD de la domnul Benjamin. Sunt fericit că am asumat riscul și am solicitat împrumutul. Copiii mei mi-au fost returnați și acum dețin o casă și o afacere proprie. Toate mulțumirile și recunoștința se adresează Serviciului de finanțare Le_Meridian și pentru ajutorul domnului, Benjamin, pentru că mi-a dat un sens vieții, când pierdusem orice speranță. Dacă în prezent căutați un ajutor de împrumut, le puteți contacta prin: {lfdsloans@lemeridianfds.com} sau WhatsApp + 1-989-394-3740

Leave a Reply